Marele Zid Hercules-Corona Borealis (Her-CrB GW) este una din acele structuri despre care oamenii de ştiinţă spun că NU ar trebui să existe, dar totuşi există.
Gigantica structură a fost descoperită de astrofizicienii de la Colegiul Charleston din Carolina de Sud.
Asemenea descoperiri, care îi pun în încurcătură pe specialişti, ne ajută să înţelegem mai bine cum se formează galaxiile, grupurile de galaxii şi diferite corpuri cereşti, precizează astronomul Jay Pasachoff, directorul Observatorului Hopkins de la Colegiul Williams.
Cercetarea asupra Marelui Zid Hercules-Corona Borealis a fost publicată în urmă cu 6 luni, iar unul din autorii descoperirii, astrofizicianul Jon Hakkila, spune că se aşteaptă oricând ca alţi cercetători să identifice o structura chiar mai mare decât aceasta, pentru că savanţii abia au început să cerceteze Universul îndepărtat.
Marele Zid Hercules-Corona Borealis este atât de uriaş încât lumina l-ar putea străbate de la un capăt la altul în 10 miliarde de ani. A fost identificat în urma monitorizării unor emisii de raze gamma din zonele foarte îndepărtate ale Universului.
Prin comparaţie, Marele Grup Quasar, care deţine recordul anterior, se întinde pe numai 4 miliarde de ani-lumină.
Sursa: Discovery News